Obiectivele Globale


OBIECTIVELE DE DEZVOLTARE DURABILĂ?

CARE SUNT OBIECTIVELE DE DEZVOLTARE DURABILĂ?

Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), altfel cunoscute ca Obiective Globale, sunt un apel universal la acțiune pentru a pune capăt sărăciei, protejarea planetei și asigurarea faptului că toți oamenii se bucură de pace și prosperitate.

Aceste 17 obiective se bazează pe succesele Obiectivelorde Dezvoltare ale Mileniului, iar acum avem şi domenii noi, cum ar fi schimbările climatice, inegalitatea economică, inovațiile, consumul durabil, pacea și justiția, printre alte priorități. Obiectivele sunt interconectate - de multe ori cheia succesului într-un domeniu va implica abordarea unor aspecte mai frecvent asociate cu un altul.


Buna funcționare a acestor ODD-uri în spiritul parteneriatului și pragmatismului pentru a face alegerile corecte acum au scopul de a îmbunătăți nivelul de trai, într-un mod durabil, pentru generațiile viitoare. Ele oferă ghidare și obiective clare pentru adoptare pentru toate țările din lume, în conformitate cu propriile lor priorități și provocările globale din domeniul mediului în general. Aceste Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) constituie o agendă amplă. Ele abordează cauzele profunde ale sărăciei și ne aduc împreună pentru a face o schimbare pozitivă pentru noi toți şi această planetă. "Susținerea Agendei 2030 este o prioritate pentru PNUD", a spus Administratoarea PNUD, Helen Clark. "Aceste ODD-uri ne oferă un plan și o agendă comună pentru a aborda unele dintre cele mai presante provocări cu care se confruntă lumea noastră, cum ar fi sărăcia, schimbările climatice și conflictele. PNUD are experiența și expertiza pentru a ghida progresul și pentru a ajuta țările care urmează calea de dezvoltare durabilă şi care au nevoie de această susținere."

Vocile din întreaga lume cer inițiativă în a rezolva probleme precum sărăcia, inegalitatea și schimbările climatice. Pentru a traduce aceste solicitări în acțiuni, conducătorii mondiali s-au întrunit la 25 septembrie 2015 la sediul Națiunilor Unite din New York pentru a adopta Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030.
Agenda 2030 cuprinde 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), sau Obiective Globale, care vor ghida politicile și finanțarea în următorii 15 ani, începând cu o promisiune istorică de a pune capăt sărăciei. Oriunde. Permanent.
Conceptul ODD a luat naștere la Conferința Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă, Rio+20 în anul 2012. Scopul acesteia a fost de a produce un set de obiective universal aplicabile, care echilibrează cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: de mediu, socială și economică.
Obiectivele Globale substituie Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), care în septembrie 2000 au unit lumea în jurul unei Agende comune de 15 ani de a învinge umilinţa sărăciei.
ODM-urile au stabilit obiective măsurabile, universal acceptate pentru eradicarea sărăciei extreme și a foamei, prevenirea bolilor mortale, dar tratabile și extinderea oportunităților de educaţie pentru toți copiii, printre alte imperative de dezvoltare.  
ODM-urile au înregistrat progrese în câteva domenii importante:
  • Sărăcia cauzată de veniturile scăzute
  • Accesul la surse îmbunătățite de apă
  • Înscrierea la școlile primare
  • Mortalitatea copiilor
Având sarcini nefinalizate pentru milioane de oameni – trebuie să mergem până la capăt pentru a elimina foametea, realiza egalitatea deplină de gen, îmbunătăți serviciile de sănătate și școlariza fiecare copil. Acum trebuie să îndreptăm lumea pe calea dezvoltării durabile. Iar Obiectivele Globale au anume acest scop, planificat până-n anul 2030.
Noua Agendă de dezvoltare se aplică tuturor statelor. Ea promovează societățile pașnice și incluzive, crearea locurilor de muncă mai bune și abordarea provocărilor actuale de mediu – în special, schimbările climatice. În 2015, liderii mondiali au adoptat un acord global referitor la schimbările climatice, în cadrul Conferinței privind schimbările climatice de la Paris.
Obiectivele Globale vor finaliza lucrul început de ODM-uri și vor include toată populația.

Obiectivul 1: Fără sărăcie

Eliminarea sărăciei în toate formele sale pe tot globul

Eradicarea sărăciei, în toate formele sale, este una din cele mai mari provocări cu care se confruntă umanitatea. Deși numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă a scăzut cu mai mult de jumătate – de la 1,9 miliarde în 1990 până la 836 milioane în 2015 – prea multe persoane încă mai au probleme cu satisfacerea necesităților de bază.
La nivel global, mai mult de 800 milioane de oameni trăiesc cu mai puțin de $1,25 pe zi; mulți nu au acces la mâncare normală, apă de băut curată și canalizare. Creșterea economică rapidă în așa țări ca China și India a ajutat milioane de oameni să iasă din sărăcie, însă progresul nu este stabil încă. În mod disproporționat, femeile sunt mai sărace ca bărbații, din cauza accesului inegal la lucru plătit, educație și proprietate.
De asemenea, progresul a fost limitat în alte regiuni, cum sunt Asia de Sud, Africa sub-Sahariană, ceea ce reprezintă 80% din totalul global al populației care trăiește în sărăcie extremă. Se așteaptă ca această rată să crească, din cauza pericolelor noi cauzate de schimbările climatice, conflictele armate și insecuritatea alimentară.
ODD reprezintă un angajament ambițios de a finaliza ceea ce am început și de a pune capăt sărăciei, în toate formele și dimensiunile, până în anul 2030. Aceasta implică țintirea grupurilor vulnerabile, sporirea accesului la resursele și serviciile de bază și susținerea comunităților afectate de conflicte și dezastre climatice.
Eradicarea sărăciei este unul din cele 17 Obiective Globale care formează Agenda de Dezvoltare Durabilă - 2030. O abordare integrată este crucială pentru a înregistra progres privind obiectivele multiple.
Pentru mai multe informații despre țintele Obiectivului 1.

Obiectivul 2: Zero foame

Eradicarea foamei, asigurarea securității alimentare și îmbunătățirea nutriției, precum și promovarea agriculturii durabile

Creșterea economică rapidă și productivitatea agricolă sporită din ultimele două decenii a dus la o scădere a ratei populației subnutrite cu aproape jumătate. Multe țări în curs de dezvoltare, care au suferit din cauza foametei, pot acum să satisfacă necesitățile nutriționale ale celor mai vulnerabile grupuri. Asia Centrală și de Est, America Latină și Caraibele au înregistrat un progres mare la eradicarea foametei extreme.
Toate acestea sunt realizări semnificative în îndeplinirea țintelor stabilite de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Din păcate, foametea extremă și malnutriția reprezintă o barieră mare în calea dezvoltări mai multor state. S-a estimat că 795 milioane de oameni erau subnutriți cronic în 2014, adesea ca o consecință directă a degradării mediului, din cauza secetei și pierderii biodiversității. Peste 90 de milioane de copii sub vârsta de cinci ani sunt subponderali. O persoană flămândă din patru se află în Africa.
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă au scopul de a pune capăt tuturor formelor de foamete și malnutriție până în anul 2030, asigurând că toți oamenii – în special copiii și grupurile cele mai vulnerabile – au acces la mâncare și nutriție suficientă anul împrejur. Aceasta implică promovarea practicilor agricole durabile, îmbunătățirea condițiilor de trai și a capacităților fermierilor mici, oferind acces egal la pământ, tehnologie și piețe de desfacere. De asemenea, aceasta implică cooperarea internațională, pentru a atrage investiții în infrastructură și tehnologii pentru îmbunătățirea productivității agricole. Împreună cu alte obiective stabilite, putem eradica foamea până în anul 2030.
Zero foame este unul din cele 17 Obiective Globale care formează Agenda de Dezvoltare Durabilă - 2030. O abordare integrată este crucială pentru a înregistra progres privind obiectivele multiple.

Pentru mai multe informații despre țintele Obiectivului 2.
Obiectivul 3: Sănătate și stare de bine

Asigurarea sănătății și promovarea stării de bine pentru toți

De la adoptarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, s-au înregistrat realizări istorice pe reducerea ratei mortalității copiilor, îmbunătățirea sănătății mamei și combaterea HIV/SIDA, Malariei și a altor boli. Din anul 1990 s-a înregistrat o reducere de peste 50% a deceselor copiilor care pot fi prevenite pe plan global. Mortalitatea maternă, de asemenea, a scăzut cu 45% pe plan mondial. Infecțiile noi de HIV/SIDA au scăzut cu 30% în perioada 2000 – 2013 și mai mult de 6,2 milioane de vieți au fost salvate de malarie.
În pofida acestui progres incredibil, peste 6 milioane de copii încă decedează până a împlini vârsta de cinci ani în fiecare an. 16.000 de copii decedează în fiecare zi de boli care pot fi prevenite, cum sunt rujeola și tuberculoza. În fiecare zi, sute de femei decedează în timpul sarcinii sau din cauza complicațiilor la naștere, iar în regiunile în curs de dezvoltare, doar 56% din nașteri în regiunile rurale sunt monitorizate de profesioniști cu experiență. SIDA este cauza principală a deceselor adolescenților din Africa sub-Sahariană, o regiune încă destul de devastată de epidemia HIV.
Aceste decese pot fi evitate prin prevenire și tratament, educare, campanii de imunizare, precum și servicii de sănătate sexuală și reproductivă.  Obiectivele de Dezvoltare Durabilă sunt un angajament ambițios de a pune capăt epidemiilor de SIDA, tuberculoză, malaria și alte boli transmisibile până în anul 2030. Scopul este obținerea unei acoperiri universale cu servicii medicale și oferirea accesului la medicamente și vaccine sigure și efective pentru toți. Susținerea cercetărilor și dezvoltărilor în domeniul vaccinării este o parte esențială a acestui proces, precum și oferirea accesului la medicamente accesibile pentru consumatori.
Promovarea sănătății și stării de bine este unul din cele 17 Obiective Globale care formează Agenda de Dezvoltare Durabilă - 2030. O abordare integrată este crucială pentru a înregistra progres privind obiectivele multiple.
Pentru mai multe informații despre țintele Obiectivului 3.


Obiectivul 4: Educație de calitate

Asigurarea unei educații incluzive și echitabile, de calitate și promovarea oportunităților de învățare continuă pentru toți

Din anul 2000, s-a înregistrat un progres enorm în realizarea țintei legate de învățământul primar universal. Rata totală de înmatriculare în regiunile în curs de dezvoltare a atins 91% în anul 2015, iar numărul de copii neîncadrați în școli, la nivel mondial, a scăzut cu aproape jumătate. De asemenea, s-a înregistrat o creștere dramatică a ratei de alfabetizare. Acum, ca niciodată, tot mai multe fete merg la școală. Acestea sunt succese remarcabile.
De asemenea, progresul a fost încetinit de provocări dure în țările în curs de dezvoltare, datorate nivelului înalt de sărăcie, conflictelor armate și altor situații extreme. În Asia de Vest și Africa de Nord, conflictul armat permanent a dus la creșterea numărului de copii care nu merg la școală. Aceasta este o tendință îngrijorătoare. Deși Africa sub-Sahariană a înregistrat cel mai mare progres din toate regiunile în curs de dezvoltare în ceea ce privește școlarizarea copiilor în școala primară – de la 52% în anul 1990 până la 78% în 2012 – mai există încă multe inegalități semnificative. Probabilitatea este de patru ori mai mare ca copiii din cele mai sărace familii să nu fie școlarizați, comparativ cu copiii din familiile cele mai bogate. Inegalitățile dintre regiunile rurale și urbane rămân înalte.
Asigurarea unei educații incluzive și de calitate pentru toți reafirmă încrederea că educația este una dintre cele mai puternici și demonstrate promotoare ale dezvoltării durabile. Acest obiectiv asigură că toate fetele și toți băieții vor beneficia de învățământul primar și secundar gratuit până în anul 2030. Aceasta, de asemenea, are scopul să ofere acces egal la învățământul de formare profesională la un preț rezonabil și să elimine inegalitățile de gen și disparitățile de bunăstare cu scopul de a realiza un acces universal la un învățământ superior de calitate.
Educația de calitate este unul din cele 17 Obiective Globale care formează Agenda de Dezvoltare Durabilă - 2030. O abordare integrată este crucială pentru a înregistra progres privind obiectivele multiple.
Mai multe despre țintele pentru Obiectivul 4

Obiectivul 5: Egalitate de gen

Realizarea egalității de gen și abilitarea tuturor femeilor și fetelor

Abilitarea femeilor și promovarea egalității de gen sunt critice pentru accelerarea dezvoltării durabile. Eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei și fete nu este doar un drept de bază al omului, ci și un efect multiplicator în toate domeniile de dezvoltare.
Din anul 2000, ONU și restul comunității globale, au decis că egalitatea de gen va fi o prioritate în activitatea lor și au fost observate deja unele succese remarcabile. Mai multe fete frecventează acum școala în comparație cu 15 ani în urmă, iar majoritatea regiunilor au obţinut paritatea de gen în învățământul primar. Femeile constituie în prezent 41% din lucrători plătiți în afara agriculturii, în comparație cu 35% în anul 1990.
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă au scopul să consolideze aceste realizări pentru a asigura eliminarea discriminării față de femei și fete, pretutindeni. Mai există inegalități mari în accesul la locurile de muncă plătite în unele regiuni și discrepanțe semnificative pe piața muncii între bărbați și femei. Violența și exploatarea sexuală, divizarea inegală a activităților domestice, neremunerate, precum și discriminarea în procesul de luare a deciziilor, toate rămân bariere enorme.      
Asigurarea accesului universal la sănătatea reproductivă și sexuală și oferirea drepturilor egale pentru femei la resursele economice, precum pământul și proprietatea, sunt ținte vitale pentru realizarea acestui obiectiv. În prezent, sunt mai multe femei în domeniul public decât înainte, însă încurajarea mai multor lidere femei în toate regiunile va ajuta la consolidarea politicilor și legislației pentru o egalitate de gen mai mare.
Egalitatea de gen este unul din cele 17 Obiective Globale care formează Agenda de Dezvoltare Durabilă - 2030. O abordare integrată este crucială pentru a înregistra progres privind obiectivele multiple.
Mai multe informații despre țintele pentru Obiectivul 5.

Obiectivul 6: Apă curată şi igienă

Asigurarea accesului la apă și canalizare pentru toți

Deficitul de apă afectează mai mult de 40% din populația lumii, o cifră alarmantă care se presupune că va crește o dată cu creșterea temperaturilor globale, ca o consecință a schimbărilor climatice. Deși 2,1 miliarde de oameni au obținut acces la apă și canalizare îmbunătățită din anul 1990, scăderea cantității de apă potabilă sigură este o problemă majoră, cu un impact asupra fiecărui continent.
În anul 2011, 41 de țări au trecut prin experiențe legate de micșorarea volumului de apă; zece din ele aproape că și-au epuizat sursele de apă potabilă regenerabile și trebuie să se bazeze pe surse non-convenționale. Creșterea secetei și defrișării deja exacerbează aceste tendințe. Până în anul 2050, se prognozează că cel puțin unul din patru oameni va fi probabil afectat de deficitul recurent de apă.
Asigurarea accesul universal la apă potabilă sigură și accesibilă din punct de vedere financiar pentru toate persoanele până în anul 2030 cere ca să investim într-o infrastructură adecvată, să oferim instalații sanitare și să încurajăm igiena la fiecare nivel. Protejarea și restaurarea ecosistemelor legate de apă, cum sunt pădurile, munții, zonele umede și râurile sunt esențiale, dacă vrem să reducem deficitul de apă. Este necesară o cooperare internațională mai mare pentru a încuraja tehnologiile de eficientizare și tratare a apei în țările în curs de dezvoltare.   
Accesul universal la apa curată și canalizare este unul din cele 17 Obiective Globale care formează Agenda de Dezvoltare Durabilă - 2030. O abordare integrată este crucială pentru a înregistra progres privind obiectivele multiple.
Mai multe informații despre țintele Obiectivului 6.

Obiectivul 7: Energie accesibilă și curată

Asigurarea accesului tuturor persoanelor la energie accesibilă, de încredere, durabilă și modernă

În perioada 1990 - 2010, numărul de persoane cu acces la electricitate a crescut cu 1,7 miliarde, iar populația globală continuă să crească, prin urmare, cererea pentru energie ieftină va spori. O economie globală bazată pe combustibili fosili și creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră afectează drastic sistemul nostru climateric, ceea ce are un impact vizibil asupra fiecărui continent.
Totuși, a apărut o nouă orientare pentru a încuraja sursele de energie alternativă, iar în anul 2011, energia regenerabilă reprezenta peste 20% din totalul energiei generate pe glob. Totuși, una din cinci persoane nu are acces la electricitate. Deoarece cererea crește continuu, este nevoie de o majorarea substanțială a producerii de energie regenerabilă în toată lumea.
Asigurarea accesului universal la electricitate accesibilă până în anul 2030 înseamnă investirea în surse de energie ecologică, cum sunt energia solară, eoliană și termală. Adoptarea standardelor cost-efective pentru un număr mai larg de tehnologii va reduce, de asemenea, consumul global de electricitate în clădiri și industrii cu 14%. Aceasta înseamnă evitarea a cel puțin 1.300 centrale electrice de mărime medie. Extinderea infrastructurii și modernizarea tehnologiei pentru a oferi surse de energie ecologică în toate țările în curs de dezvoltare reprezintă un obiectiv crucial care poate să încurajeze atât creșterea, cât și să protejeze mediul ambiant.
Energia durabilă este unul din cele 17 Obiective Globale care formează Agenda de Dezvoltare Durabilă - 2030. O abordare integrată este crucială pentru a înregistra progres privind obiectivele multiple.
Mai multe informații despre țintele Obiectivului 7

.Obiectivul 8: Muncă decentă și creștere economică

Promovarea creșterii economice incluzive și durabile, a ocupării forței de muncă și a muncii decente pentru toate persoanele

Pe parcursul ultimilor 25 de ani, numărul de angajați care trăiesc în condiții de sărăcie extremă a scăzut drastic, în pofida impactului de lungă durată a crizei economice din 2008-2009. În țările în curs de dezvoltare, clasa de mijloc constituie acum mai mult de 34% din numărul total de angajați – o cifră care aproape s-a triplat în perioada 1991 - 2015.
Totuși, deși economia globală continuă să-și revină, observăm o creșterea mai lentă, care sporește inegalitățile, iar ocuparea forței de muncă nu se extinde destul de rapid, pentru a ține pasul cu forța de muncă în creștere. În conformitate cu Organizația Internațională a Muncii, peste 204 de milioane de oameni sunt șomeri în anul 2015.
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă au scopul să încurajeze creșterea economică durabilă prin realizarea nivelelor înalte de productivitate și prin inovații tehnologice. Promovarea politicilor care încurajează antreprenoriatul și crearea locurilor de muncă sunt cheia succesului, precum și măsuri efective de eradicare a muncii forțate, sclaviei și a traficului de ființe umane. Ținând cont de aceste ținte, obiectivul este obținerea ocupării forței de muncă productive și depline, precum și muncă decentă pentru toate femeile și bărbații până în anul 2030.
Munca decentă este unul din cele 17 Obiective Globale care formează Agenda de Dezvoltare Durabilă - 2030. O abordare integrată este crucială pentru a înregistra progres privind obiectivele multiple.
Mai multe informații despre țintele Obiectivului 8.

Obiectivul 9: Industrie, inovație și infrastructură

Construirea unei infrastructuri puternice, promovarea industrializării durabile și stimularea inovațiilor

Investiţiile substanțiale în infrastructură și inovații reprezintă promotorul crucial al creșterii și dezvoltării economice. Deoarece mai mult de jumătate din populația lumii locuiește în orașe, transportul în masă și energia regenerabilă devin din ce în ce mai importante, la fel ca și dezvoltarea noilor industrii, tehnologiilor informaționale și comunicaţiilor.
Progresul tehnologic este de asemenea cheia găsirii soluțiilor durabile pentru provocările economice și de mediu, cum sunt oferirea noilor locuri de muncă și promovarea eficienței energetice. Promovarea industriilor durabile și investiţiile în cercetarea științifică și inovații sunt metode importante de facilitare a dezvoltării durabile.   
Mai mult de 4 miliarde de oameni încă nu au acces la Internet, și 90% sunt din țările în curs de dezvoltare. Eliminarea decalajului digital este crucială pentru asigurarea accesului egal la informații și cunoștințe, iar în consecință, va stimula inovațiile și antreprenorialul.
Investițiile în infrastructură și inovații reprezintă unul din cele 17 Obiective Globale care formează Agenda de Dezvoltare Durabilă - 2030. O abordare integrată este crucială pentru a înregistra progres privind obiectivele multiple.
Mai multe informații despre țintele Obiectivului 9.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu